În plină eră a tehnologiei, birocraţia încă sufocă administrația publică locală și centrală din România. La Bujoreni nu va mai fi însă așa, pentru că primarul Gheoghe Gîngu a decis să pună stop haosului și să tehnologizeze primăria. Va fi primul UAT din județul Vâlcea care va implementa un astfel de proiect, tot sistemul urmând a fi digitalizat. În acest felul, edilul – șef Gîngu consideră că vine în ajutorul oamenilor care nu vor mai fi nevoiți să stea la ghișee, nu vor mai aștepta cu lunile să fie fie rezolvate sesizările care se plimbă dintr-un birou în altul și nu vor mai fi nevoiți să meargă la primărie pentru a face o simplă plată ce se poate face de pe calculator sau de pe telefon. Oamenii vor putea depune, de pildă, cereri pentru certificate de urbanism, adeverinţe agricole, vor putea plăti taxe, impozite sau amenzi. Așadar, totul va fi digitalizat!
“Sunt în discuții avansate cu o firmă specializată care implementează astfel de proiecte, adică aceeași firmă care l-a implementat și la Șelimbăr, în Sibiu. De la 1 ianuarie 2020, sistemul va fi funcțional pe anumite module, urmând ca apoi să fie înglobate toate domeniile. Fondurile vor fi alocate din bugetul local, însă vreau să precizez că prin acest proiect vom fi scutiți de foarte multe costuri. Mai precis, dacă în acest moment aveam o grămadă de contracte pentru soft-uri pe fiecare serviciu din primărie, ei bine după digitalizare vom avea un singur contract care va reduce costurile la jumătate. Fiecare angajat al Primăriei și fiecare cetățean al comunei va avea un cont, cu user și parolă, iar din acel moment totul va fi transparet. Oamenii vor putea face sesizări și petiții, vor putea trimite documente online și vor vedea în timp real care este stadiul lor și în ce biroul se află. Este un pas mare pentru noi” – ne-a declarat primarul comunei Bujoreni, Gheorghe Gîngu.