Bun venit in comuna Bujoreni judetul Vâlcea

BUJORENI. Peste 2.000 de locuințe vor fi racordate la rețeaua de distribuție a gazelor naturale

martie 1, 2019

Zilele trecute, primarul localității Bujoreni, Gheorghe Gîngu, a anunțat că s-au făcut primii pași pentru înființarea sistemului de distribuție a gazelor naturale în comuna pe care o conduce. Edilul a semnat certificatul de urbanism, fiind incluse în acest proiecte satele Bujoreni, Olteni, Malul Alb, Lunca, Bogdănești, Malu’ Vârtop și Gura Văii, adică toate cele șapte sate componente ale comunei.

Următorii pași sunt obținerea avizelor, iar apoi se va scoate la licitație licența și execuția lucrării. “Rețeaua se întinde pe 28 de kilometri și va cuprinde racordul la peste 2000 de locuințe și instituții. Lucrăm la documentația pentru ca investiția să se realizeze cu finanțare din Fondul Național de Investiții” – ne-a declarat primarul Gheorghe Gîngu.

 

Sursa: https://www.gazetavalceana.ro/

Last modified: ianuarie 6, 2020

Comments are closed.